Începând cu luna aprilie 2020, au fost semnate primele 13 Contracte de Grant aferente celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte din cadrul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, pentru care Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din România este Autoritate de Management. Valoarea totală a proiectelor contractate, până în acest moment, este de 11,2 milioane de euro, din care 10,3 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile ENI (Instrumentul European de Vecinătate).

10 beneficiari din România - Regiunea de Dezvoltare Sud-Est sunt implicați în 9 dintre proiectele dezvoltate în parteneriat de cele 8 state participante în Program pe toate cele 4 priorități ale Programului. Proiectele contractate urmăresc promovarea oportunităților de turism prin îmbunătățirea infrastructurii turistice, promovarea în comun a obiectivelor și produselor turistice din regiune, inclusiv a turismului cultural, prin utilizarea unor mijloace moderne și inovatoare de comunicare și prezentare a patrimoniului cultural, arheologic și istoric, precum și prin restaurarea, reconstrucția și modernizarea siturilor de importanță culturală și istorică.

Totodată, prin aceste proiecte, se va facilita dezvoltarea legăturilor comerciale, a rețelelor transnaționale și a transferurilor de cunoștințe între antreprenori și profesioniști din sectoarele agricole și conexe, în vederea dezvoltării agriculturii în bazinul Mării Negre, astfel încât să crească performanța economică și socială a acestui sector inclusiv prin utilizarea potențialului produselor cu Indicație Geografică (GIs) din regiune.  

Dintre cele 13 proiecte contractate, 4 proiecte vor contribui la îmbunătățirea monitorizării în comun a mediului prin facilitarea inovațiilor tehnologice, cooperarea și schimburile de date în domeniul calității apei, biodiversității, evaluarea resurselor de pește și alte vietăți din Marea Neagră, și vor promova îmbunătățirea calității mediului prin acțiuni de conștientizare și educație privind problemele de poluare marină și riverană, precum și prin organizarea de campanii transfrontaliere de curățare a râurilor din bazinul Mării Negre.

Detalii privind proiectele nou contractate se regăsesc aici: https://blacksea-cbc.net/wp-content/uploads/2020/06/200602_List-of-awarded-projects.xlsx.

* * *

Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 urmărește îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor din regiunile bazinului Mării Negre, prin creștere sustenabilă și protecția în comun a mediului.

Programul este o continuare a cadrului de cooperare din perioada de programare 2007-2013 și are alocat un buget de aproximativ 54 de milioane de euro, din care 49 de milioane de euro reprezintă sprijinul prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).

Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, și de către statele participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina.